Evenimentul de lansare a fost organizat în format hibrid de cele 8 clustere europene care conduc proiectul și a avut între participanți cel puțin 5 IMM-uri asociate cu fiecare dintre clustere. Companiile participante sunt cele al căror profil corespunde cel mai bine cu obiectivele proiectului Furniture Go International (FGOI) și care sunt cele mai interesate de propunerea de internaționalizare. Apelul de participare rămâne deschis pentru IMM-urile din industria mobilierului, industria lemnului și decorațiunilor, care își doresc să facă export în afara Uniunii Europene.

Proiectul se va concentra pe implementarea unei strategii comune de internaționalizare, cât și pe colectarea și procesarea tuturor informațiilor și experienței necesare abordării noilor piețe cu șanse maxime de succes. Pe parcursul a 3 ani, proiectul include analize de piață, misiuni comerciale, activități internaționale de matchmaking și stabilirea de contacte permanente pe fiecare dintre cele 4 piețe de interes, astfel încât IMM-urile să fie ajutate de la fața locului să depășească eventualele obstacole.

Evenimentul de lansare FGOI a început cu o scurtă introducere a proiectului și o prezentare a fiecărui cluster implicat din Bulgaria, Republica Cehă, România, Spania, Slovenia, Suedia. În cadrul unui chestionar cu răspunsuri pe loc, reprezentanții IMM-urilor au putut să-și dezvăluie principalele îngrijorări legate de procesul de internaționalizare și au putut alege țara unde ar fi cei mai interesați să facă afaceri. Principala provocare identificată pentru exporturile în afara UE este lipsa de informații viabile și actuale despre piețele vizate (59% dintre respondenți). Alte provocări importante sunt deficiența reprezentanței pe astfel de piețe externe și lipsa unor cunoștințe de logistică (53%), precum necunoașterea legislației, a cerințelor tehnice și a responsabilităților pe care producătorul trebuie să și le assume pe piețe externe (38%), cât și transportul și diferențele interculturale.

Deși reprezentanții IMM-urilor au votat în majoritate (40%) pentru extinderea afacerilor în SUA, în timp ce Egiptul a fost destinația de export cel mai puțin votată (13%), lucrurile s-au schimbat rapid în sesiunea de întrebări și răspunsuri care a încheiat evenimentul. Unii dintre participanții care au deja experiență cu parteneri de afaceri egipteni au subliniat faptul că este în plină construcție o nouă capitală la periferia Cairo, concepută pentru a găzdui 6,5 milioane de locuitori. Noua capitală administrativă a Egiptului va costa aproximativ 40 de miliarde de dolari. Și, după cum a spus un reprezentant al IMM-urilor, „vor avea nevoie de multă mobilă”.

Furniture Go International (FGOI) este un proiect condus de opt clustere din șase țări europene și finanțat de Comisia Europeană. Se așteaptă ca între 50 și 100 de întreprinderi mici și mijlocii din industria mobilei și industriile conexe să participe direct la acest proiect care este 100% orientat spre rezultate. Clusterele participante sunt: CMT – Cluster Mobilier Transilvan (România; cunoscut internațional ca TFC – Transylvanian Furniture Cluster), HABIC – Association Cluster of Habitat, Wood, Office and Contract Sector (Spania), WIC – Wood Industry Cluster (Slovenia), KCN – Cluster of Czech Furniture Manufacturers (Republica Cehă), ICS – Interior Cluster Sweden (Suedia), PWC – PRO WOOD Regional Cluster (România), BFC – Bulgarian Furniture Cluster (Bulgaria) și HCB – Habitat Cluster Barcelona (Spania). Combinate, ele adună peste 500 de companii, majoritatea IMM-uri producătoare.

Website oficial: fgoi.eu

E-mail: info@fgoi.eu

 


 

Despre acest comunicat de presă:

Conținutul acestui comunicat reprezintă doar opiniile autorilor și este în responsabilitatea exclusivă a acestora; nu se poate considera că reflectă punctele de vedere ale Comisiei Europene și / sau ale Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME) sau ale oricărui alt organism al Uniunii Europene. Comisia Europeană și Agenția nu acceptă nicio responsabilitate pentru utilizarea informațiilor pe care le conține.

Pentru mai multe informații despre acest comunicat de presă puteți lua legătura cu Cristina Castillo, manager de proiect pentru Habitat Cluster Barcelona și director de comunicare FGOI – cristina.castillo@hcb.cat și Raluca Bugnar, purtător de cuvânt Cluster Mobilier Transilvan – raluca.bugnar@mobiliertransilvan.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.